Despre impartirea lucrurilor

Cum spuneam, trecerea de la "unime" la "doime" este ceva extrem de simplu si natural. Insa este usor de observat ca in procesul asta pot sa apara nuante deosebit de interesante. De exemplu, cand imparti un mar in doua jumatati, jumatatile alea nu mai sunt niste mere. Cand imparti un numar in doua jumatati, obtii doua numere. Daca imparti un peste, nu obtii doi pesti. Dar daca o celula se imparte, rezulta doua celule. Si toate astea functioneaza chiar daca impartirea nu se face in parti egale. Asadar, sunt doua feluri de impartire a lucrurilor: unul care furnizeaza lucruri de acelasi fel si unul care nu face asta. Intrebarea ar fi: dupa ce cunosti din care categorie face parte un lucru? Altfel spus: lucrurile care prin divizare formeaza lucruri de acelasi tip au vreo proprietate comuna pe baza careia sa stim de la inceput asta? Nu stiu raspunsul la aceasta intrebare si m-as bucura sa ma lamureasca cineva.

Oile si atomii

Desi toti atomii sunt in miscare, totalitatea lor pare a fi complet lipsita de miscare... Aceasta deoarece atomii se gasesc toti sub limita simturilor noastre. Deoarece ei sunt invizibili, si miscarile lor trebuie sa scape observarii. Intr-adevar, chiar in cazul obiectelor vizibile, atunci cand se afla la distanta, miscarea lor adesea nu poate fi perceputa. De exemplu, o turma de oi cu lana bogata care se afla pe o coasta de deal si urca incet, in timp ce oile pasc pe pajistea bogata miscandu-se incoace si incolovrajite de iarba care straluceste de roua proaspata, in timp ce mieii bine hraniti zburda. Daca privim de la distanta, vedem doar o imagine estompata - o pata alba pe coasta verde a dealului.

Lucretiu - De rerum natura

Buber si infinitul

"M-a cuprins o dorinta imperioasa pe care nu mi-o puteam explica: trebuia din nou si din nou sa-mi imaginez capatul spatiului sau lipsa unui capat al lui, timpul cu un inceput si un sfarsit sau timpul fara un inceput sau sfarsit si ambele erau la fel de imposibile, la fel de fara speranta... Si, stapanit de o dorinta irezistibila am oscilat intre una si alta, fiind atat de aproape de atingerea nebuniei incat m-am gandit serios sa o evit sinucigandu-ma."

Martin Buber