Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 11 februarie 2012

Stau la o masa si ma indoiesc ca ea exista

În viaţa cotidiană luăm drept certe multe lucruri pe care o cercetare mai atentă le arată atât de pline de contradicţii încât numai un mare efort de gândire ne permite să aflăm ce putem realmente să credem. În căutarea certitudinii este natural să începem cu experienţele noastre prezente şi fără îndoială că într-un anumit sens cunoaşterea trebuie derivată din ele. Însă orice afirmaţie despre ceea ce ne permit ele să cunoaştem este foarte probabil falsă. Mi se pare că acum stau pe un scaun, la o masă de o anumită formă, pe care văd foi de hârtie scrise de mână sau tipărite. Întorcându-mi capul văd afară pe fereastră clădiri, nori şi Soarele. Cred că Soarele se află cam la nouăzeci şi trei de milioane de mile de Pământ; că este un glob fierbinte de multe ori mai mare decât Pământul; că datorită rotaţiei Pământului răsare în fiecare dimineaţă şi că va continua să o facă pentru un timp nedefinit şi în viitor. Cred că dacă oricare altă persoană normală va veni în camera mea, va vedea aceleaşi scaune şi mese şi hârtii ca şi mine şi că masa pe care o văd este aceeaşi cu masa pe care o simt apăsând pe braţul meu. Toate acestea par atât de evidente încât cu greu merită osteneala să fie afirmate, cu excepţia cazului când servesc drept răspuns la întrebarea cuiva care se îndoieşte că ştiu ceva. Şi totuşi toate acestea pot fi puse în mod rezonabil la îndoială şi cer o discuţie mult mai atentă înainte de a fi siguri că le-am afirmat într-o formă care este pe deplin adevărată.

miercuri, 8 februarie 2012

Unirea doimilor

O provocare imensa s-a profilat la orizont: sa scriu despre "unime". Aspru, nu-i asa? Pai cum altfel sa fac daca exista oameni care au probleme cu doimile? Oamenii aia au dreptul sa afle ce sunt doimile, apoi treimile (care in muzica nu se folosesc), patrimile, cincimile, sesimile etc. Si e clar ca nu vor putea afla nimic pana nu vor intelege "unimea". Una din caile prin care se poate afla ce este "unimea" este urmatoarea:

marți, 7 februarie 2012

In sprijinul celor care nu pot rezolva probleme cu cartofi fierti

O intrebare precum cea cu cartofii sperie 90% din oamenii obisnuiti. Eu m-am intrebat mereu: de ce se intampla asta? Iata cateva raspunsuri posibile:
1.      E vorba de fractii
2.      E vorba de necunoscute, care se noteaza cu x
3.      E vorba de matematica
4.      E vorba de gandit
Ce-i drept, cunosc pe cineva care ar raspunde ca se sperie intrucat e vorba de cartofi. Dar nu o sa discut despre acest tip de raspuns.